S-au stins scanteile amare,
le-a inghitit roua lalelelor imbibate in sange putrezit,
sorbind tot visul in tacerea mortii noastre.
Si totusi tortele sunt vii si mistuie asfaltul rece,
izbind cu flacari praful dulce ce traia in ceata sumbra a firelor noastre de iubire...
Se desprinde incet, dar sigur trupul nostru,
agonisind in urma un suflet mistuit de un miraj atat de colorat.
Tortele-si transmit acum durerea trandafirilor,
facandu-i sa-si picure petalele in stropi de carne arsa pe asfaltul orasului acesta fad.
Poteca umeda se bifurca in doua drumuri,
iar eu, lasandu-ti mana sa pluteasca in eter,
nu mai pot decat sa mangai tulpinile uscate ale padurii reci.
Vei sta ascuns in amintire
si vei arde si tu ca tortele ce mi-au inmormantat paradisul
si m-au topit intr-un miraj alb si negru...
